Hospice Casa Speranței Brașov și Centrul de Copii și
Tineret „Sfântul Sebastian” pun orașul
BRAȘOV pe Harta Voluntariatului!
Federația
VOLUM – Federația organizațiilor care sprijină dezvoltarea voluntariatului în
România, în parteneriat cu Hospice Casa Speranței Brașov și Centrul de Copii și
Tineret „Sfântul Sebastian”, organizează în data de 19 octombrie un eveniment
local pentru prezentarea și promovarea instrumentelor și a oportunităților care
vin în sprijinul organizațiilor neguvernamentale care lucrează cu voluntarii
și, de asemenea, în sprijinul persoanelor care doresc să desfășoare activități
de voluntariat. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 09.30, la Sala Mare
a Camerei de Comerț și Industrie Brașov.
Acest
eveniment face parte din Caravana „Pune ORAȘUL TĂU pe Harta Voluntariatului”,
care se va desfășura în 12 orașe din România: București, Bacău, Iași, Oradea,
Baia Mare, Cluj Napoca, Alba Iulia, Timișoara, Craiova, Brașov, Sf. Gheorghe,
Constanța și va avea parte de câte o zi de evenimente în fiecare oraș. Caravana face parte din proiectul „Harta
Voluntariatului”, desfășurat de Federația VOLUM, proiect finanțat prin
Granturile SEE 2009- 2014 în cadrul Fondului ONG (www.fondong.fdsc.ro) în
România, cu suma de 72, 454.36 Euro.
În
cadrul evenimentului, reprezentanții instituțiilor publice, membrii
organizațiilor neguvernamentale de la nivel local și voluntarii vor putea afla
mai multe despre platforma hartavoluntariatului.ro, care are drept scop
corelarea cererii și a ofertei de voluntariat, la nivel național, dezvoltând
astfel mișcarea de voluntariat din România și care poate fi accesată începând
cu prima zi a Caravanei - 28 septembrie.
De asemenea, în cadrul Caravanei, participanții vor fi informați cu
privire la certificatul de voluntariat, care este obligatoriu, la cererea
voluntarilor, conform Legii Voluntariatului 78/2014, pilotat în ultimele luni
de peste 100 de organizații neguvernamentale și care va putea fi eliberat de pe
platforma hartavoluntariatului.ro.
De
asemenea, evenimentul va cuprinde un atelier pe tema discursului instigator la
ură și a extremismului și modalitatea prin care voluntariatul (indiferent de
vârstă) și implicarea în comunitate vin în sprijinul campaniei Comisiei
Europene No Hate Speech Movement (http://nohatespeechmovement.org/).
„Odată
cu platforma harta voluntariatului.ro se impunea și o caravană națională de
promovare a voluntariatului și a oportunităților create de Federația VOLUM
special pentru a veni în sprijinul sectorului neguvernamental. Cred cu tărie că
pentru a crește mișcarea de voluntariat din România este nevoie să ne unim cu
toții forțele, să lucrăm împreună la o comunicare eficientă și să contribuim,
fiecare cum poate, la un produs, o mișcare, un demers. Caravana își propune să
aducă organizațiile, instituțiile și voluntarii la aceeași masă, să identifice
nevoi, oportunități și resurse pentru a dezvolta construcția care se
numește Voluntariat.” Ana-Maria Grădinariu, Coordonator Programe, Federația
VOLUM.
Pentru
înscrierea în cadrul acestui eveniment, vă invităm să accesați acest formular.
Evenimentul
este realizat cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, prin
Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret și prin susținerea din partea
organizațiilor neguvernamentale din cadrul fiecărui oraș: Fundația de Sprijin
Comunitar Bacău, Asociația pentru Dezvoltare Activă, Fundația Serviciilor
Sociale Bethany, Salvați Copiii Iași, Team 4 Youth, Autism Baia Mare, Fundația
Comunitară Oradea, Organizația Națională Cercetașii României - Centrul Local
Oradea, Asociaţia Centrul de Voluntariat
Cluj-Napoca, ProVobis - Centrul național de resurse pentru voluntariat,
Asociaţia SM Speromax Alba, Institutul Intercultural Timișoara, Centrul pentru
Dezvoltare Comunitară Durabilă, Centrul Educațional de Resurse & Training,
Hospice Casa Speranței Brașov, Centrul de Copii și Tineret Sfântul Sebastian, Asociația pentru Dezvoltare
Comunitară Durabilă Alutus, Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului –
Filiala Constanța, Asociaţia copiilor şi tinerilor cu diabet din judeţul
Constanţa ”Sweet Land”, Asociația Civicum Voluntaris. Mai multe informații despre fiecare eveniment, puteți regăsi
pe website-ul Federației: www.federatiavolum.ro .
Federația VOLUM este o organizație
neguvernamentală și nonprofit, înregistrată juridic ca federație în decembrie
2010, având rol de asociație umbrelă în domeniul voluntariatului, cu
reprezentare la nivel național. Misiunea Federației VOLUM este facilitarea
dialogului și acțiunii comune a tuturor factorilor interesați de mișcarea de
voluntariat în vederea dezvoltării sustenabile a voluntariatului în România.
Proiectul Harta Voluntariatului este
finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Persoane
de contact:
Ana-Maria
GRĂDINARIU – Coordonator Programe, Federația VOLUM
·
anamaria.gradinariu@federatiavolum.ro,
(+4) 0749 977 844
Flavius
Sava – Președinte, Centrul de Copii și Tineret Sfântul Sebastian
·
savaflavius@gmail.com,
(+4) 0748 338 375
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu